ro Președintele României a promulgat luni legea privind Programul Național de Accesibilizare a Locuințelor «Lift pentru viață», act normativ ce stabilește cadrul legal pentru finanțarea instalării de lifturi în blocurile fără ascensor.
Legea vizează în special imobilele cu cel puțin trei niveluri supraterane, construite înainte de 1990, și are ca scop creșterea accesibilității pentru persoanele vârstnice, cu dizabilități și mobilitate redusă.
Programul va fi coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Potrivit actului normativ, autoritățile vor putea finanța montarea de lifturi în condominiile fără astfel de echipamente, inclusiv soluții tehnice alternative dacă instalarea unui ascensor clasic nu este posibilă.
Finanțarea va proveni din fonduri de la bugetul de stat, fonduri europene, bugetele locale și alte surse legale.
Citește articolul complet pe Brăila Expres
Deschide articolul →