ro Președintele rus Vladimir Putin a susținut, duminică, într-un discurs adresat militarilor Marinei ruse, că Ucraina își va pierde, în cele din urmă, teritoriile din vest, iar România va recăpăta părți din teritoriul pierdut după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Declarațiile lui Putin au fost făcute cu ocazia Zilei Marinei Rusiei și au fost relatate de agenția de presă de stat TASS.
Liderul rus a repetat teza revizionistă conform căreia Ucraina este un stat artificial, susținând că „mai devreme sau mai târziu, aceste teritorii vor reveni la locul lor”.
Putin afirmă că România și Ucraina își vor recăpăta teritoriile În discurs, Putin a declarat că „fiecare va fi, în cele din urmă, la locul său”, adăugând că „teritoriile care au aparținut odinioară Poloniei, Ungariei și României vor reveni, mai devreme sau mai târziu”.
El a susținut că aceste afirmații sunt în concordanță cu o viziune istorică, conform căreia malul stâng al Nistrului și alte zone au fost parte integrantă a Rusiei și a Uniunii Sovietice.
Citește articolul complet pe Brăila Expres
Deschide articolul →